Sari la conținut Salt la bara laterală stângă Salt la bara laterală dreaptă Salt la subsol

Mănăstirea Cota 1000

Ctitorirea mânăstirii a început în anul 1994, pe locul unde se presupune că a existat o obşte monahală încă din timpul Voievodului Basarab I. Cel dintâi organizator al vieții monahale de aici a fost monahul Filip Tohăneanu, care după sfinţirea locului s-a străduit să ridice un corp de chilii (iulie 1994). Cel de al doilea stareţ, Ieromonahul Hristofor Dumitrașcu, venit de la mănăstirea Peştera Ialomicioarei,  împreună cu o mică obşte de monahi şi fraţi au menţinut rânduiala monahală în această mănăstire vreme de aproximativ un an de zile.

În anul 1996, stareț a fost numit Pcuv. Melchisedec Dobre, iar începând cu anul 1997, s-a început construcţia bisericii mănăstirii şi a celor trei corpuri de chilii, în stil brâncovenesc, împreună cu anexele gospodăreşti. Pictura mănăstirii este realizată de către profesorul Sorin George Nicolae, din Bucureşti, în stil bizantin. Biserica mânăstirii a fost târnosită la 24 august 1997, complexul monahal fiind constituit astăzi din trei corpuri de chili şi anexele gospodăreşti ale mănăstirii.

De remarcat prezenţa în biserica mânăstirii a unei copii pictate după icoana făcătoare de minuni Odighitria de la Muntele Atos. Tot aici se află şi o raclă cu sfinte moaşte ale: Sf. Mare Mucenic Mercurie, Sf. Mucenici Serghie şi Vah, Prov, Tarah şi Andronic, Sf. 40 de Mucenici din Sevastia, Sf. 20.000 de copii ucişi de Irod, precum şi o mică părticică din veşmântul Sf. Ioan Iacob Hozevitul. La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon s-a construit un corp nou de chilii şi s-au făcut lucrări de consolidare și de extindere a bisericii, adăugându-se un nou pridvor și un veșmântar.

Contact

Galerie