Sari la conținutSalt la bara laterală stângă Salt la bara laterală dreaptă Salt la subsol

ÎNVĂŢĂMÂNT – SĂNĂTATE – CULTURĂ – CULTE

Învăţământul, în comuna Moroeni, datează din anul 1839 când a fost înfiinţată prima şcoală. Cu toate acestea, cursurile se desfăşurau în Casa de Sfat deoarece şcoala nu era încă clădită. La vremea aceea, învăţător era Ion Georgescu.

Câţiva ani mai târziu, la reînfiinţarea şcolii, în 1857, localul era întreţinut de comună, iar învăţătorul era plătit de judeţ. Mai târziu, în 1912, în comună exista o şcoală, cu local nou, cu trei posturi ocupate de învăţătorul Ion Ciorănescu, unul dintre cei mai culţi şi inteligenţi învăţători săteşti, Ecaterina Ciorănescu şi Iordache Haralambie. Originar din satul Râu Alb – Bărbuleţu, Ion Ciorănescu, autor de manuale şcolare, întemeietorul şcolilor speciale din România, inspector şcolar în Ministerul Învăţământului, este tatăl savanţilor de renume mondial, Nicolae Ciorănescu, matematician, Alexandru Ciorănescu – academician, om de ştiinţă şi cultură, autor a peste 400 volume, Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu – chimistă şi Ion Ciorănescu – poet, toţi fiind născuţi la Moroeni. 

Casa Ion Ciorănescu, în care astăzi funcţionează Primăria comunei Moroeni cu sediul administrativ, a devenit între timp muzeu, fiind inclusă în Lista monumentelor istorice 2004, întocmită de Ministerul Culturii şi Cultelor – Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, ca monument de categorie B, alături de alte case-monument istoric datând din aceeaşi perioadă (secolul XX-XXI), precum: Casa Vasile Cojocaru, Casa Artenie Alexe, Casa Florea Gurgu şi de altele mai vechi – Casa Steliana Uţă, Casa Maria Anghelescu, Casa Stana Birlica, Casa Ion şi Frusina Chiţescu, Casele Stelica, Filareta şi Filofteia Coţofană şi Casa Anghelescu Marin (secolul XIX).

Casa Ion Cioranescu

La începutul sec. XX funcţionau două şcoli primare: una de fete cu două posturi de învăţător, care avea nevoie de local de şcoală cu două săli de clasă şi una de băieţi, cu 4 posturi de învăţător, care în 1928, desfăşura şi cursuri pentru adulţi. În anul şcolar 1970 – 1971, la Moroeni, îşi desfăşurau activitatea două grădiniţe pentru copii şi cinci şcoli generale, procesul de învăţământ fiind asigurat de 26 cadre didactice.

În 1932 ia fiinţă societatea culturală Moroeni, care se transformă la 1939 în cămin cultural. Căminul îşi avea sediul în localul şcolii primare. Directorul căminului, doctorul Costinescu, este cel care a luat iniţiativa construirii uzinei Dobreşti şi a Sanatoriului TBC (în perioada 1924–1928 a fost construit, pe versantul sudic al muntelui Dobreşti, renumitul sanatoriu, fiindunul din cele mai mari din lume); a fost acoperit din nou localul şcolii de băieţi şi fete; s-au dat ajutoare pentru înfiinţarea unei cooperative de consum şi a unei farmacii comunale, pentru mărirea bibliotecii, înfiinţarea unei şcoli de gospodărie.

Pe lângă cămin funcţionau şi alte biblioteci: biblioteca societăţii culturale Moroeni, înfiinţată la 1932, biblioteca sătească, înfiinţată în 1927 şi biblioteca şcolii primare, înfiinţată la 1910.

La 1944, căminul se reorganizează şi îşi stabileşte sediul în localul Primăriei, propunându-şi construirea unui nou local care să cuprindă primăria, căminul cultural şi baia comunală. În 1972 s-a înfiinţat muzeul sătesc. În acelaşi an, erau în activitate căminul cultural, trei biblioteci publice şi un cinematograf, o circumscripţie medicală, Sanatoriul TBC şi două farmacii.

În perioada 1980 – 1981, în Moroeni, funcţionau 3 grădiniţe cu 211 copii, 5 şcoli cu 36 cadre didactice şi 782 elevi, un cămin cultural, două cinematografe, 6 biblioteci cu 25.711 volume de carte, un dispensar şi Sanatoriul TBC cu 605 paturi.

La zece ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, mai exact în anul 2000, în satele componente funcţionau două grădiniţe pentru copii şi patru şcoli generale, conduse de profesorii Avram A. Cobianu şi Maria T. Chiţescu.

Astăzi, 2009, în comuna Moroeni, procesul de învăţământ se desfăşoară în cadrul a 4 unităţi şcolare, astfel:

  • Şcoala generală Ion Ciorănescu cu clasele I-VIII, care dispune de 10 săli de clasă, 2 laboratoare şi 1 cabinet de ştiinţe sociale, unde învaţă 380 elevi;
  • Şcoala generală Glod cu clasele I-VIII, care are 7 săli de clasă şi un efectiv de 261 elevi;
  • Grădiniţa Moroeni cu 4 săli de grupă şi un efectiv de 77 preşcolari;
  • Grădiniţa Glod cu 2 săli de grupă, cu un efectiv de 21 preşcolari din satul Glod.

În  aceste unităţi şcolare învaţă un număr de 739 elevi (98 – învăţământ preşcolar, 641 – învăţământ primar şi gimnazial). În sistem, sunt angajate 42 de cadre didactice, din care 24 titulari şi 18 suplinitori precum şi 5 educatori.

Cât despre reţeaua de biblioteci, aceasta s-a redus la o singură instituţie de profil, singura funcţională, în anul 2009, fiind Biblioteca comunală Ion Ciorănescu, subordonată Consiliului local Moroeni, care dispune de un fond de carte mult redus dar important, format din 9.350 volume. Dacă cinematograful comunal a fost desfiinţat, Căminul Cultural este încă funcţional, aici fiind organizate spectacole folclorice, simpozioane şi cercuri de creaţie. Căminul Cultural Moroeni are o capacitate de 250 de locuri.

Din punct de vedere al lăcaşurilor de cult, satul Moroeni avea în anul 1810 o singură biserică de lemn, veche, cu hramul Sf. Nicolae, preoţi fiind Constantin şi Radu precum şi Schitul Peştera, a cărui istorie o vom trata, pe larg, în cele ce urmează; în anul 1825, în satul Moroeni, este construită biserica cu hramul Intrarea în Biserică, reparată în 1866, ca în anul 1912 să fie reparată din nou. Preot, în acel an, era G.G. Popescu, iar în anul 1937, preot paroh Valeriu C. Popescu.

Astăzi, în comuna Moroeni, unde populaţia este majoritar creştin-ortodoxă, există 5 aşezăminte ortodoxe: Mănăstirea Peştera şi Schitul Peştera Ialomicioarei, precum şi Schitul Sf. Petru şi Pavel; Schitul Înălţarea Maicii Domnului şi Mănăstirea Cota 1000; Biserica Sf. Mihail şi Gavril din satul Lunca, Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Moroeni şi Biserica Sf. Ierarh Nicolae şi Biserica Sf. Ierarh Antonie cel Mare din satul Glod. La acestea se mai adaugă şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din satul Glod.

De-a lungul timpului, asistenţa medicală a cunoscut o evoluţie pozitivă astfel că, în prezent această activitate este asigurată prin intermediul a 3 cabinete medicale individuale, din care 2 reprezintă cabinete ale medicilor de familie, al treilea fiind cabinet stomatologic. Tot în sfera serviciilor medicale, în localitate funcţionează o farmacie, ce vine în sprijinul localnicilor cu probleme de sănătate. Un centru medical important îl constituie Sanatoriul TBC Moroeni, care necesită o serie de lucrări de reabilitare şi modernizare în scopul aducerii lui la standardele internaţionale, impuse în domeniu.

IV.1. Scurt IstoriC AL SANATORIULUI TBC MOROENI

Unitate de interes naţional, Sanatoriul TBC Moroeni a fost construit între anii 1936-1938 din fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, având ca destinaţie tratarea tuberculozei pulmonare pentru un număr de 605 internaţi (capacitatea sa fiind de

605 paturi). La vremea aceea, Sanatoriul TBC Moroeni era cunoscut ca fiind al doilea ca mărime din Europa.

 Foto: Sanatoriul TBC Moroeni

Pentru construirea acestei unităţi, Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale a dat spre folosinţă în punctul Cruci, 7 ha şi 4.520 mp teren.

         Unitatea este amplasată la 1.000 m altitudine la baza construcţiei şi la 1.050 m altitudine la etajul X, în muntele Pripor, la punctul Cruci, pe şoseaua care face legatura cu hidrocentrala Dobreşti şi popasurile turistice din masivul Bucegi.

         Clădirea sanatoriului este compusă din 3 copuri de clădiri în sistem monobloc (corp mare s+p+4 et., corp mic s+p+2 et., corp central s+p+10 et.) în care se desfăşoară activitatea medicală. La parterul corpului mare îşi desfăşoară activitatea administraţia unităţii şi laboratorul medical. Unitatea dispune de centrală termică care asigură necesarul de agent termic şi apă menajeră. Datorită faptului că unitatea este izolată, aprovizionarea cu apă potabilă se face prin captarea unor izvoare de suprafaţă: apa, captată printr-un sistem de conducte, este filtrată şi tratată, fiind apoi distribuită în unitate.

         Deoarece unitatea nu este racordată la un sistem centralizat de colectare a apelor uzate, începând cu anul 1962 s-a construit, în aval de unitate, o staţie de epurare a apelor uzate care şi în prezent este funcţională, încadrându-se în indicatorii de mediu. Unitatea dispune de bloc alimentar propriu, unde se pregăteşte hrana pentru persoanele aflate sub tratament, spălătorie proprie, serviciu de radiologie.

Astăzi, unitatea medicală, în care îşi desfăşoară activitatea 280 cadre medicale cu studii medii şi superioare, personal administrativ şi de întreţinere, este subordonată Direcţiei de Sănătate Publică – Dâmboviţa.

IV.2. Istoria CentrulUI monastic Şi MĂNĂSTIRII Peştera

Începuturile datază din vremea lui Mihnea Vodă cel Rău, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, când la gura peşterii Ialomiţei s-a ridicat un schit din lemn. În anul 1818, schitul a ars complet, iar în 1819, s-a ridicat un schit nou, mai aproape de gura grotei cu circa 10 metri. Amintirea construirii schitului din 1819 este păstrată de o pisanie – în parte, ştearsă de ploi – scrisă pe peretele sudic al grotei, la o înălţime de aproximativ 15 metri. Iată cuprinsul pisaniei: Făcut acest schit de Popa Gheorghe, Ion Baltag şi ieromonahul Gherontie, în locul, urmează un rând şi jumătate şters de ploi, 1819. Totuşi, în Ctitoriile urmaşilor lui Leaotă – Căpitan de plai[1], preotul Alex. A. Popescu (Runcu) face menţiune şi la Schitul Peştera, care alături de Biserica veche din Pietroşiţa, Biserica din Piatra Epii (Runcu), Biserica veche (a cimitirului) din Moţăieni şi Biserica din Pietroşiţa (Suseni), a fost ctitorită de descendenţii lui Leaotă. În documentul său, Preotul Popescu redă textul actului fondator al Schitului Peştera: Noi cei mai jos iscăliţi ne legăm cu acest zapis al nostru (Între noi) înaintea lui Dumnezeu, că ne-am hotărât ca să facem o biserică în Peştera din colţul Ialomiţei dela Obârşie şi aşa ne legarăm ca să punem un ban şi un ban şi un ban iar de ne vom lăsa vre-unu din noi şi de nu ne vom ţinea până în sfârşit, acela să împlinească toată cheltueala ce va face şi pentru credinţă ne-am iscălit 1819 Mai 4. (ss) Popa Gheorghe sin Popa Ion ot Pietroşiţa adeverez, Ion sin Vlad Baltac ot p.adev., Ion Popescu attam adeverez. În anul 1940, schitul a ars din nou, fiind refăcut între anii 1940-1942, de ieromonahul Mihail Bădila, iar în anul 1961, pe 20 aprilie, izbucnind un incendiu la chiliile de la gura Peşterii, schitul a ars definitiv, nerefacându-se până în anul 1993.

Mănăstirea Peştera Ialomicioara

 La izvoarele Ialomiţei, se nevoiau sihaştrii încă din secolul XV. Începând cu secolul XVI numărul lor s-a mărit, odată cu dezvoltarea vieţii isihaste în Argeş, în Muscel şi la poalele munţilor Făgăraş. Mănăstirea Ialomiţei a fost ridicată, aşa cum aminteam mai sus, în sec. al XVI, chiar la intrarea în Peştera Ialomiţei, fiind ctitoria voievodului Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău. În adâncul peşterii, la aproximativ 200 m se află o piatră, numită Piatra Altarului, unde după tradiţie sihaştrii săvârşeau cele sfinte. În jurul construcţiei din lemn de la intrarea în Peştera Ialomiţei – care, după cum precizam, a ars în 1818 fiind reconstruită de preotul Gheorghe Ion Baltag şi ieromonahul Gherontie din Pietroşiţa – se aflau mai multe chilii în care se nevoiau cuvioşii călugări. În prima jumătate a secolului XIX s-a nevoit în Peştera Mică a Ialomicioarei un sihastru, căruia nu i se cunoştea numele şi nici locul unde s-a săvârşit, împreună cu un urs, fiind singurul caz cunoscut în monahismul românesc când un sihastru se nevoieşte şi este slujit de animale sălbatic.

Actualul schit, aflat aproape de Peştera Ialomiţei, a fost ridicat în 1901 de mai mulţi ctitori şi cu participarea ciobanilor din zonă, ctitorul principal fiind ieromonahul Ieronim II. Biserica a fost sfinţită în 1911, de stareţul Dionisie al mănăstirii Sinaia, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolitul Atanasie[2]. Cum spuneam, biserica a mai fost distrusă de foc în 1961 însă, prin grija Patriarhului României, Justinian şi cu cheltuiala preotului Macarie Marinoiu, a preotului Pimen Stoichici şi a preotului Dumitru Breajcu, a fost restaurată. În 1994, s-a început construcţia unei noi biserici tot la intrarea în peşteră, iar la 29 iunie 1996 a fost sfinţită de ÎPS Arhiepiscopul Târgoviştei, Vasile Costin[3], cu hramul Sf. Apostoli Petru si Pavel.

Biserica mai veche,  este construită din lemn, pe o fundaţie înaltă de piatră. În exterior, pereţii sunt căptuşiţi cu şindrilă. Este compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor care lasă impresia că a fost construit mai târziu. Catapeteasma este din lemn şi în partea inferioară are pictată în stânga pe Sf. Cuvioasa Paraschiva, în dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae, iar în centru pe Maica Domnului şi Iisus Hristos. Are două turle înfundate, una pe naos, alta pe pronaos.  Lumina se primeşte în altar de la o fereastră amplasată pe peretele din dreapta şi de la o fereastră de pe centrul peretelui de la răsărit. Naosul şi pronaosul au câte o fereastră pe fiecare parte a zidului (în total 4), iar pridvorul este luminat de câte o fereastră pe dreapta şi stânga precum şi de uşa din lemn, care în partea superioară are geamuri. Geamurile ferestrelor sunt duble, cele din interior au pictură pe sticlă.

Pictura s-a executat pe pânză în anul 1986, cu cheltuiala părintelui Neofit Florea, fostul stareţ. Sunt pictate şi geamurile ferestrelor din interior. Fereastra din dreapta naosului, are pictaţi pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. Cea din stânga pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar ferestrele din pronaos au pictate pe Maica Domnului şi Cuvioasa Paraschiva, pe fereastra din stânga, iar cea din dreapta are scena Adormirea Maicii Domnului cu Apostolii, donată de părintele protosinghel Gherasim Vasile, fost stareţ.

Clopotniţa este construită din lemn, în faţă, la stânga bisericii.  În incinta schitului sunt două clădiri din lemn, etajate şi puţin mai departe, încă o construcţie pentru cazarea vizitatorilor (cu plată), la care se ajunge pe o punte metalică înalţată deasupra văii.


Ctitoriile urmaşilor lui Leaotă – Căpitan de Plai, preot Alex. A. Popescu, Runcu

Mitropolitul Atanasie Mironescu s-a născut la data de 12 august 1856, în comuna Trohan (jud. Vaslui), în familie de preot. După studii la Seminarul “Veniamin Costachi” de la Socola (1870-1877), a fost hirotonit preot pentru satul natal (1879-1881), dar rămânând văduv s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1881-1882), apoi la cea din Cernăuţi (1882-1886), unde a obţinut doctoratul în teologie. La 27 iunie 1895 este ales arhiereu titular cu titlul “Craioveanul”, fiind călugărit la Mănăstirea Cernica sub numele Atanasie. Din decembrie 1897 îndeplineşte funcţia de locţiitor de episcop al Râmnicului, apoi este ales episcop eparhiot tot acolo, la 12 martie 1898. La 5 februarie 1909 a fost ales mitropolit primat al României, păstorind până la 28 iunie 1911, când s-a retras din scaun. Mitropolitul primat Atanasie Mironescu a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române (25 mai 1909). IPS Atanasie a trăit apoi pentru restul vieţii la Mănăstirea Cernica. Unde odată trecut la cele veşnice, la 9 octombrie 1931 a şi fost înmormântat.

Dr. VASILE COSTIN este întronizat arhiepiscop al Târgoviştei şi Muscelului, în anul de graţie 1991, în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de reînfiinţare a scaunului vlădicesc din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Arhiepiscopul Vasile Costin a păstorit peste aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu până în anul 1999, aducându-şi contribuţia la înfiinţarea Facultăţii de Teologie, a Universităţii “Valahia” şi a Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” din municipiul Târgovişte. S-a născut la  7 iul. 1938, în Satu Nou de Sus, jud. Maramures, şi-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Cluj (1954-1959), la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1959-1963), a urmat cursuri de doctorat – pentru Liturgică la Institutul Teologic din Bucureşti (1963-1966) şi studii de specializare la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena şi la Institutul de Arheologie Copta din Cairo (1967-1972). Documentarist la Sectorul Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Române (1969), secretar eparhial (1972-1973), apoi vicar administrativ al Episcopiei Oradiei (1973-1975), fiind hirotonit tot atunci diacon, apoi preot necăsătorit, tuns în monahism în mănăstirea Izbuc în 1974 şi hirotesit arhimandrit. A fost Superior al Aşezămintelor româneşi din Ierusalim şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului (1975-1979). La 10 dec. 1979 este ales episcop-vicar patriarhal, cu titlul “Târgovişteanul` (hirotonit 20 ian. 1980) din 16 nov. 1982 până la 1 aug. 1988 a fost şi rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.  La 3 sept. 1991 a fost ales arhiepiscop al Târgoviştei (instalat 22 Sept. 1971).